luni, 9 ianuarie 2012

Intamplare stranie langa locul accidentului mortal de la Deta: a aparut un chip pe un copac!


Şoferul autoturismului Ford Ka izbit în seara zilei de 28 martie de o autocisternă, pe şoseaua de centură a oraşului Deta din judeţul Timiş, şi-a dat ultima suflare pe patul de spital la sfârşitul săptămânii trecute. Luni, în timp ce tânărul era condus pe ultimul drum, localnicii s-au oprit să vadă un chip care a apărut din senin pe trunchiul unui copac situat la aproximativ 50 de metri de locul accidentului. Minune, au exclamat oamenii…
Două persoane şi-au pierdut viaţa într-un accident în care au fost implicate autoturismul Ford Ka şi o autocisterna înmatriculată în Serbia.


Un pasager din Ford Ka, un tânăr de 22 de ani, din Deta, a murit pe loc. Şoferul, de 19 de ani, tot din Deta, a fost transportat cu răni grave la spital, la Timişoara. Din nefericire, în ciuda eforturilor medicilor, tânărul a pierdut lupta cu viaţa.
Singurul supravieţuitor din accident este şoferul autocisternei încărcate cu răşină ureică, un cetăţean sârb în vârstă de 33 de ani. Poliţiştii au stabilit că tânărul de la volanul autoturismului Ford Ka a ieşit de pe un drum secundar şi nu a acordat prioritate de trecere autocisternei.
La câteva zile după cumplita tragedie, la aproximativ 50 de metri de locul accidentului, la intrarea în Deta, a fost descoperit un semn straniu pe trunchiul unui copac: un chip, spun oamenii din zonă. Localnicii sunt convinşi că este vorba despre o minune.


„Mama şoferului s-a tot rugat la Dumnezeu să îi dea un semn că fiul ei este în ceruri şi are grijă Dumnezeu de el şi uite ce a apărut”, a povestit un localnic.


„Duminică seara am fost până la locul accidentului, să văd maşina. La întoarcere, un om a strigat la mine. Când m-am uitat la copac, primul cuvânt pe care l-am spus a fost Isus. Cred că este Isus, care priveşte înspre locul accidentului”, a mărturisit un alt tânăr din Deta.

Oamenii se opresc în dreptul copacului de la intrarea în Deta ca în faţa unei minuni. În dreptul trunchiului, localnicii au pus flori şi au aprins lumânări. Aproape că nu există om care să treacă pe acolo şi să nu se oprească.


„Au venit mulţi oameni şi din alte localităţi. Fac poze, se roagă. Aseară (n.r. – duminică seara) nu era loc să mai treci pe aici”, a povestit un localnic din Deta.


Că este vorba cu adevărat despre o minune sau nu, oamenii din Deta vor să creadă că este aşa, iar imaginea de pe copac le va aduce mereu aminte de faptul că în imediata apropiere au pierit în accident doi tineri care aveau toată viaţa înainte.
Sursa articolului>>>

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu